Si eu am nascut la Giulesti...

Trist. Foarte trist.

In general nu ne uitam la televizor asa pur si simplu pt ca exista in casa, pentru ca nu vrem sa ne incarcam cu energiile negative ale altora. Dar ce am auzit in seara asta m-a cam zguduit...Pentru ca si eu am nascut la Giulesti...Si m-am revazut acolo, in salon la etajul 2, cu inca 5 femei, cum incercam sa deschid geamul de la salon ceva mai mult intr-o noapte de primavara, ca sa intre aer, si restul doamnelor se plangeau ca e frig...Si cum m-am dus prima data la Alex, sa-i dau lapte, si a fost totul asa natural, parca ne cunosteam de cand lumea.

Si am incercat sa-mi imaginez acum cum ar fi fost sa inceape brusc atunci sa sune alarme de incendiu (oare or exista? asa ca in filme? incep sa cred ca nu...), sau ca s-ar fi intamplat in timpul travaliului, in care oricum imi venea sa bat pe toata lumea...Cred ca as fi sarit cu drag pe geam in momentele alea.

Dar oare mamele si cei 3 copii care au murit...cui au gresit? Cat stres implica o sarcina si o nastere. Dar sa mai treci si printr-o asemenea experienta traumatizanta...incepe sa ti se zdruncine increderea in tot ce te inconjoara. Si ce-ti mai ramane? Sa te rogi sa ai noroc? Sa nu cada ghiveciul de pe balconul vecinilor cand treci tu pe dedesubt?

Si acum imi amintesc ca am decis in mod special sa nasc la Giulesti, desi nu eram incantata nici de toaleta comuna, nici de salonul cel mai mic de 5-6 pers (!), ca rezervele erau ale "profesorilor" si aveai acces la ele numai daca nasteai la data fixa...a se intelege prin cezariana...chiar daca dpdv mediacal nu era nevoie. Nu mai conteaza acum...Am decis atunci asa pt ca doctorita mea numai acolo putea sa ma asiste, iar relatia de incredere intre noi a fost indeajuns de puternica. Si pentru ca fusesem suspectata de diverse chestii pe timpul sarcinii, care nu se lamurisera pana la final, si atunci am decis ca daca exista cea mai mica (ne)sansa ca bebe sa aiba vreo mica problema, vreau ca de el sa se ocupe cei mai buni medici neonatologi, care stiam ca acolo sunt intr-adevar. Nu mai conta disconfortul meu de 2-3 zile...

Si totusi, acum cu siguranta nu as mai naste din nou acolo...Dar oare femeile care nu au posibilitatea materiala sa aleaga unde sa nasca, sa-si permita un Euroclinic sau Medlife, care - teoretic - ar trebui sa fie dotate beton la cat costa serviciile acolo, femeile astea deci, la ce s ase astepte? Sa mearga la maternitate sa nasca si sa se pregateasca de cimitir???

Nu am cuvinte sa descriu parerea de rau pe care mi-a produs-o stirea din seara asta, si ma amaraste si mai tare pe fondul unor acte de vandalism si lipsa de civilizatie total GRATUITE ale caror rezultate le vad din ce in ce mai des in jurul meu...

Si atunci ma intreb, la naiba, cat de happy poti fi intr-o asemenea lume? Poti, si pentru cat timp, sa te ascunzi cu capul in nisip, precum strutzul, sa te prefaci ca nu ai auzit? Ca nu iti pasa? Ca esti destul de norocos sa nu ti intample tie si alor tai???

Singura concluzie pe care o pot trage e ca, pe langa mioriticul "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus", am face bine sa traim cat mai mult in prezent, ziua de azi, de maine, si nu weekendul viitor, vacanta de la iarna si tot asa...Pragmatic vorbind, nu putem fi siguri ca-l mai apucam:).

Si nu vreau sa par cinica. Dar ne-am invatat prea mult in ultima vreme sa planificam, ceea ce nu e rau. Nu ne-am deprins insa la fel de mult cu acceptarea schimbarii care poate aparea maine dupa colt. Si cu cat miza planificarii e mai mare, cu atat dezamagirea si frustrarea noastra vor creste...

Bucurati-va deci de ce aveti ACUM, de copiii SANATOSI care sparg pahare, isi toarna supa pe ei sau sar in balti si fiti fericiti in egoismul vostru in care nu va apasa copiii care mor de foame si te roaga sa cumperi pietre pictate, caci atata pot oferi micutzii, ca sa-i ajuti sa SUPRAVIETUIASCA...