Inima albastra de mama:)

E de bine. Asta e de bine:)

Comentariul unei prietene legat de tragedia de la Giulesti, in care ar trebui sa punem sub semnul intrebarii daca sa facem copii - desi in contextul de a-i face in Romania, a picat la tzanc ca sa-mi reaminteasca momentul de gratzie pe care l-am trait azi pe la 7 fara 5 dimineata, cand cu cafeaua inca in gat ma pregateam sa zbor spre studio, unde ma asteptau fetele pentru ora.

Alex al meu a devenit foarte matinal...si daca ceasul meu suna la 6, al lui "suna" la 6 fara 5:). Asa incat petrecem dimineti devreme impartind un sandvis pe coltul blatului de bucatarie, cu "Patrick" -ii adusi la purtator din pat printre firimituri, ne mai facem ca bem o gura de lapte, si in final stropim iarba si florile de afara cu furtunul, sa nu moara de sete. Uneori, si florile din bucatarie, tot cu furtunul:), dar ce mai conteaza...

Well, de obicei scena idilica se termina cu bazaiala, el care nu mai vrea sa doarma ci sa se joace cu mine afara, eu care tre' s-o tai urgent iar tati care inca mai motzaie saracul, ca s-a culcat pe la 2 dimineata...Eu tre' sa-mi iau inima in dinti si sa plec, incuind poarta pe afara in timp ce el ma striga "mami, mami!".

Dar azi s-a intamplat ceva foarte frumos. L-am pupat pe crestet, asa parinteste, in timp ce se juca in nisip, si cand dau sa plec, Alex zice: "Mami, pot sa te pup si eu?"...asa, cu o intonatie crescatoare si accente pe "mami" si "eu"...

M-am topit toata, ce sa mai...M-am ferit intotdeauna sa-i cersesc pupicuri, si l-am lasat sa actioneze cum a simtit el. Se pare ca a meritat. Nu stiu daca e sanatos sa sper ca o sa mai faca asa si peste 10 ani:), dar stiu ca acum "he made my day" si puteam sa fim si in Patagonia si in San Marino, ca tot n-ar fi fost mai frumos!