Si chiar daca stiu ca postul despre vacanta in America de Sud e de mult asteptat, n-o sa incep totusi cu el...
Simt nevoia sa marchez acest inceput prin ceva frumos, si cum in vacanta am fost si fericita cititoare a mai multor carti delicioase, o sa va impartasesc si voua cateva randuri din ele, pentru ca exprima foarte bine o parte din propriile mele trairi si cred ca si ale voastre. Sunt randuri care, la inceput de an, pot schimba in bine ce va urma:).
Si daca ati primit cumva deja cartea cu pricina cadou de Craciun, nu-i nimic, sunteti cu atat mai castigati:).
Inca ceva...si de data asta au existat niste triggere: in mod exceptional, cuvintele unui mail trimis de o prietena rezonau foarte bine cu cele din anumite pagini ale cartii. In plus, mi s-a parut ca randurile exprima tare bine sentimente pe care si eu le-am trait acut si care cumva au stat la baza a ceea ce fac acum. Din spirit de fronda, sfidare si neacceptare a acelor stari:).
Si, din fericire, macar partial, la mine s-a dovedit ca functioneaza. Spre exemplu, e minunat sa intalnesti oameni din ale caror conversatii sau atitudini pur si simplu "te hranesti".
Cum eu nu mai cred demult in coincidente:), am zis "asta tre' sa fie!".
Enjoy, reflect upon & take some measures pentru (macar) urmatoarele 362 de zile:)
"Despre frumusetea uitata a vietii" - Andrei Plesu, Ed. Humanitas, capitolul cu acelasi nume
"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezei, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice.
Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
...............................................
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei in soarta tarii, in rostul lumii.
................................................
Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva.
Cand cineva trece printr-o asemenea criza, de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost gust, conditii de viata umilitoare. Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu maiavem puterea de a admira si de a lauda cu genuina evlavie splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."
Si continua in capitolul urmator, "Insensibilitatea cotidiana":
".........................................
Intalnim oameni extraordinari si nu percepem sansa de a-i fi intalnit. Traim imprejurari spectaculoase si nu citim in ele amprenta destinului. Ratam, clipa de clipa, miracolul, semnificatia, patosul. Ratam, deopotriva, "sentimentul tragic al vietii", abisul cate unei zile, catastrofa latenta a cate unei intamplari oarecare. Suntem inadecvati, oblici, afoni si orbi. Traim stins, pe o nesfarsita tangenta la real, inapti sa distingem intre esentil si accesoriu, intre ce e important si ce nu, intre circumstanta decisiva si accidentul co-lateral. Interlocutorul optim e in fata noastra si nu-l recunoastem, bucuria vindecatoare ne sta in preajma si n-o recunoastem, drama transfiguratoare trece pe langa noi si n-o recunoastem. Suntem inconjurati de semne pe care nu le recunoastem ca semne, de apeluri pe care nu le inregistram, de prilejuri care ne scapa. Pana si moartea proprie ne apare ca improbabila. N-o putem recunoaste ca problema acuta a reflexiei cotidiene. Traversam, asadar, un peisaj luxuriant, fara sa-i recunoastem anvergura si sensul. Suntem subiectii unui acces perpetuu de neatentie. Insensibili la registrul inaparentului, gata sa uitam ceea ce ne contrariaza, nu ne mai lasam tulburati deat rar, de cateva ori in viata, sub socul, nelumesc, al unor iubiri, euforii sau suferinte insuportabile. Recunoasterea realului in uimitoarea lui, nuda, realitate devine, abia atunci, un eveniment."
Happy 2012 & a positive thinking!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu