Despre valori - cam pompos, dar chiar exista inca:)

In postul trecut vorbeam despre oameni care ma inspira. Si, btw, in poza cu Ecuador nu sunt eu, ci tot un motiv de inspiratie, dar voi reveni asupra lui.

Acum o sa scriu despre ceva care se intampla cam o singura data in viata, si asa  putinilor oameni carora li se intampla. Si nu, nu e dragostea adevarata:)

Prietena mea cea mai buna - nu conteaza cum se numeste, oricum nu e pe fb - si-a sustinut saptamana trecuta lucrarea de DOCTORAT. Si nu oriunde - ci la SORBONA.
Si nu intr-un domeniu prozaic cum ar fi  "cum sa iesim din criza economica", ci in ISTORIA ARTELOR SI ARHITECTURII. Un studiu amplu despre sculptura romaneasca, despre Paciurea. Cativa ani buni de citit, sapat prin arhive si hrube, intalnit cu octogenari & nonagenari, gestionat orgolii de artisti si muzeografi, si finalmente de facut fata rigorilor sustinerii unui doctorat la o institutie de o asemenea valoare.
Si nu l-a luat oricum, ci cu nota 10 in unanimitatea juriului, dupa aproape 4 ore de sustinere si prezentare a lucrarii.

In spate sunt ani de munca - a calcat si rufe, a predat engleza, a vandut pantofi, a locuit la prieteni - care nu aveau cu mult mai mult decat ea, dar aveau totusi un acoperis. Pentru mine, e cel mai bun exemplu ca poti sa reusesti daca crezi in ceea ce faci.

Deocamdata, nu cunosc pe nimeni altcineva care sa se ridice la aceleasi standarde culturale ca prietena mea:). Si, desi toate lucrurile astea nu genereaza bani multi imediat (nici iahturi, nici vacante la Nisa, desi locuieste in Franta:)), sunt foarte mandra ca e prietena mea si ca totusi, desi am apucat-o pe cai atat de diferite, dupa 20 de ani, inca mai avem ce sa ne spunem...

Si, apropos, pana acum a scris deja vreo 2 carti si sigur acum lucreaza la vreun album de arta... Eu ma bucur cand reusesc sa mai scriu cate ceva pe blog:).
Voi cum stati cu prietenii de valoare?

Lux burghez:)

Acum cateva zile, aveam atatea lucruri in minte ca as fi putut scrie romane intregi. Acum s-a facut liniste:). E de bine. Toate s-au asezat, s-au decantat. Caruselul s-a oprit, si dandu-ma jos vad destul de clar pe unde ar trebui sa merg, ceva mai clatinat si ametit la inceput, dar sper sa m-ajute simtul echilibrului - pe care unii m-au batut asa mult la cap sa mi-l dezvolt. Cine stie cand tre' sa traversez Rasnoavele pe o coarda?!

Si m-am mirat realizand cate lucruri am de facut pentru mine. Si cati oameni ma asteptau, rabdatori, sa-mi mai aduc aminte si de ei:).

Inca ceva...Din diverse discutii, am realizat a N-a oara cat de dificila le este oamenilor schimbarea...Cat de la-ndemana e sa ramai in zona ta calduta de confort. Si ma consider taaaare fericita ca am adunat in jurul meu oameni & prieteni care sa ma inspire sa pot face si eu schimbari substantiale. Care au avut curaj inaintea mea, si cu mai putine plase de siguranta dedesubt, sa o apuce pe drumuri diferite de ce zicea facultatea, familia sau ratiunile financiare.

Asa incat, multe multumiri celor care ma inspirati, sunteti cam multi ca sa va insir aici pe toti, dar unii dintre voi sigur va veti recunoaste:)

Unul din exemple, de la care nu ma pot abtine:):)

Multumesc pentru luxul burghez pe care mi l-am permis, de a veni acasa azi la ora 11 a.m. si de a dormi bustean pana la pranz; pentru cafeaua la ibric pe care am timp sa mi-o fac dimineata si s-o beau pe terasa, in loc de ness-urile recente baute pe graba ca sa nimeresc poarta; pentru timpul in care scriu acest post, fara sa fie totusi 12 noaptea; si pentru placerea de a face dus in timpul zilei, pe-ndelete, nu noaptea cand, dupa ce am atipit deja langa patul lui Alex,  imi e lene si sa ma bag in propriul pat...:)

Din aceeasi serie de lux burghez, cateva citate din Kahlil Gibran, recent descoperit in timpul lecturilor de dimineata cu metroul, pe ruta Eroii Revolutiei - Pipera:). Buna si Pipera asta la ceva, a fost destul de departe cat sa apuc sa mai citesc cate ceva:).

Când inima îţi este un vulcan, cum crezi că ar putea să-ţi crească flori din palme? --> recent experimentata

Când ai ajuns la capătul a ceea ce ar trebui să ştii, eşti la începutul a ceea ce ar trebui să simţi.--> well, e ceva timp ce cand ma stradui sa nu mai tot invat...

O rădăcină este o floare care dispreţuieşte faima. --> cam greu de acceptat in societatea romaneasca, deci poate ar fi timpul sa cautam in alte parti.

Nedumerirea este începutul cunoaşterii. --> ah, ce-mi plac mie oamenii care intotdeauna le stiu pe toate si au toate raspunsurile!:)

Ne alegem bucuriile şi necazurile cu mult înainte de a le experimenta.--> cu alte cuvinte, sa acceptam ca ne-o facem cu mana noastra...

Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de aşteptare.

Vreau să fiu viu şi să trăiesc viaţa ce-o simt mişcând în mine, să cunosc fiece clipă până la capăt.

Carpe diem deci!