"Dirt is good" - mai mult decat detergent

M-a inspirat foate tare articolul despre Frica din IOR, de pe "Viata prin balonul roz". Si a trezit in mine amintirile tuturor aberatiilor vazute prin parcuri in ultimii 5 ani, de cand ne-am luat caine, si apoi a aparut si Alex. Similare cu cele din articol, si in plus garnisite cu frica de animale, insuflata mai departe copiilor. Pacat...probabil ca zicala cu "cainele e cel mai bun prieten al omului" e valabila numai acasa, in siguranta septica a celor 4 pereti, iar Lassie si Mihail-caine de circ sunt dragutzi numai la televizor.



Intamplator, noi suntem mai relaxati:)





Si ne place in iarba, chiar daca e...uda:)



In acelasi timp, mi-am amintit ca acum ceva ani am lucrat pentru o marca de detergent care avea curajul sa sustina ca "Dirt is good". Da, pozitionarea era importata din UK, dar am sperat ca si in Romania vor fi destui oameni destupati la cap, care sa aleaga sa traiasca in spiritul asta. La vremea aceea, nu eram mamica, dar mi-am jurat ca atunci cand voi fi, o sa-mi cresc copiii in spiritul asta.



Intre timp, m-am convins ca sunt foarte putini cei care sunt dispusi sa o faca, cel mai probabil pentru ca e nevoie de vointa si indrazneala ca sa iesi din zona ta de confort...si sa impingi si copilul sa indrazneasca mai mult. Iar atata timp cat oamenii nu s-au trezit inca nici macar ca sa (se) intrebe mai des "de ce?", nu e de mirare de ce sunt atat de putini care se intreaba chiar "de ce nu?"...
Asadar, de ce sa nu sarim in balta?
De ce sa NU ne cataram?

Antrenament acasa:)



Si la fata locului:)






Cel mai tare tobogan!



Noi am ales varianta mai libera. Uneori avem senzatia ca lumea ne priveste ca pe niste inconstienti, sau ca nu ne pasa de copil. Din contra, cred ca ne pasa mai mult decat celor care isi tin copiii tot timpul in haturi, restrictionati si cicalitzi. E adevarat, ne asumam si riscurile. De la zgarieturi zdravene, pana la intrebari incomode, pentru care nu esti niciodata cu adevarat pregatit.
Dar speram ca asa, el va fi mai pregatit pentru viata...

Pasiunile lui tati - vor fi oare si ale lui Alex??









Melc - melc cotobelc...



Desenand cu batul in praf...

Ce au in comun ascensiunea Mont Blancului si burta lasata dupa nastere?

Raspuns: aceeasi persoana:)

Postul asta e despre cum am ajuns eu instructor de Pilates.

Ca formatie sunt economist, dintre aia care chiar au mai dat examen de admitere la ASE la stat (cu 3 probe!!), care si-au tocit coatele prin amfiteatre 4 ani (unii, ca altii deja munceau!), iar majoritatea colegilor erau inca pe locuri fara plata...

Facultatea nu a fost o pasiune, ci mai mult un mijloc de facut bani suplimentar. Deh, pasiunile descoperite in liceu, adica schiul si urcatul pe munte, cereau ceva bani. Le-am descoperit cu tot tacamul, adica cu rucsacul in spate, carat de cort si ceaun, pelerina de plastic si bocancii maica-mii, mai mari cu vreo 2 numere:)
Acum ii zice trekking si hiking:). Avem bocanci muuult mai scumpi, si geci de Gore-Tex, dar uitam sa le folosim cu lunile. Unii:)

Nu m-am gandit atunci intr-a 12-a ca poate ar trebui sa re-consider optiunile de facultate, si sa merg la sport sau fiziokinetoterapie. Acum, cu destula experienta de marketing si management, ma bucur ca mai pot face si ALTCEVA.

Well, astfel, o buna perioada dragostea de merketing (noroc ca l-am descoperit la tanc!) si hobbyurile au mers mana in mana. Toate vacantele noastre de cuplu, revelioane si aniversari, vreo 5-6 ani, s-au petrecut la/pe munte. Cu mici exceptii, am mai ajuns si prin orase si pe la mare, in wkd. Si totusi, inca NU ne-am saturat!








Dar a venit un moment, ca doar vorbim despre schimbare, cand a trebuit sa ma decid daca imi doresc in continuare sa fiu angajata intr-o companie a altcuiva (fie ea multinationala sau firma mica, le-am incercat pe ambele:)), indiferent de nivelul ierarhic sau titulatura de pe cartea de vizita, sau sa o iau pe cont propriu. Conditia esentiala: sa fac ceva din pasiune.

Cititi randurile astea pentru ca am ales varianta 2:). Daca o alegeam pe prima, probabil nu mai avem deja timp sa scriu acum...



Si cum cu zapada la noi nu e prea grozav, si nici nu ne mutam in curand la Brasov (nu ca n-as vrea!), m-am oprit la Pilates. Desi nu renunt nici la schi, nici la snowboard.







Nu am deci vreo diploma de pe la vreun concurs de body building, desi am castigat locul 3 la un concurs de snowboard extrem, pe Valea Malinului:). Mai port si acum rucsacul de la premiu:). In plus, eu cred in sportul facut corect, si la nivelul de intensitate potrivit, pentru oameni normali, care nu stau toata ziua sa calareasca aparate, ceea ce nu inseamna insa ca nu inteleg rolul miscarii si se straduie sa o practice. Chiar daca cu o anumita timiditate si reticenta la inceput sau dupa o pauza lunga.



Dar DA, am peste 10 ani de experienta ca si client de aerobica, pilates, taebo si fitness la aparate. Prin sali diverse, si mai de fitze, si mai modeste, in functie de circumstante:). Dar mult mai important, m-am apucat de asta din PASIUNE. Sper sa va placa si voua!

Si DA, am cunoscut si agonia si extazul. Mai concret, stiu cum e sa fii in super-forma cand urci pe Mont Blanc, sau in Himalaya, la peste 5000.





Dar stiu si cum e sa-ti atarne burta dupa nastere, indiferent cu cate creme te-ai dat si inainte, si dupa, sau cat masaj ai facut...Vorba ceea, "la steaua care-a rasarit e-o cale..."

E greu cu respectul asta de sine...Din fericire, nu imposibil:)





O persoana care mi-e teribil de simpatica, nu spui cine, ca poate citeste:), mi-a amintit recent o vorba: frantuzoaicele se straduie sa arate bine dez-bracate, nu numai im-bracate.
Concluziile le trage fiecare:).

2 concluzii pe care le-am tras eu pana acum in viata, relevante aici, sunt "never say never", si faptul ca fericirea is a state of mind.



Asa ca, don't worry, ba happy!